
Vrei şi mai multă acţiune motorizată? Se poate. Atât cât poţi tu. Parcul auto e înzestrat cu o flotă de vehicule recreative pe care te vei da până la epuizare. Quad sau buggy. Cu volan sau cu manete. ATV-uri supărate sau masinuţe de golf timide. Indiferent de opţiune, activitatea se serveşte obligatoriu cu mult praf. Dâmburi. Zdruncinături. Chiote. Libertate.
Dacă îţi place să conduci, vei fi în Paradis. Dacă nu ştii să conduci, vei invăţa. Pentru că maşinuţele se manevrează uşor şi sunt adictive. Amatorii de acrobaţii au la dispozitie Dirt Park: spaţiu cu rampe de escaladat şi coborât-viteză. Firile mai exploratoare au vechile alei, drumurile de pământ şi pajiştile fără drumuri. E ca şi cum ai descoperi la pas o planetă nouă. 80 de hectare de teren. Numai ale tale. Motor, acţiune!

Specificatii tehnice:
ATV reprezintă prescurtatea de la All-Terrain-Vehicle. ATV-ul este definit de către Institutul American Naţional de Standardizări ca un autovehicul de dimensiuni mici care se deplasează pe roţi cu presiune scăzută, cu un scaun încălecat de către şofer şi un ghidon folosit pentru viraje.
Termenul de Quad este folosit mai mult pentru modelele de ATV cu peformanţe ridicate, putere mare şi echipate cu cauciucuri şi suspensii destinate mai mult asfaltului.
Buggy-ul este un vehicul recreaţional, echipat cu roţi de dimensiuni mari şi cauciucuri late, conceput pentru fi utilizat în principal pe dune de nisip şi plaje dar şi pe străzi.
Golf Car – masinuţe electrice folosite la jocul de golf pentru deplasarea jucătorilor şi a bag’urilor cu crose.
Copiii au acces doar la biciclete. Quads, buggies si Golfcars se inchiriaza numai de catre adulti.
Segway PT este prescurtarea de la expresia engleză Segway Personal Transporter, care este numele unei biciclete speciale electrice cu auto-echilibru, inventată de inginerul american Dean Kamen. Inițial vehicolul se numea Segway HT, de la Segway Human Transporter. Segway este constituit dintr-o mică platformă joasă pe care te urci, avînd în dreapta și în stânga câte o roată de mărime mijlocie, și în mijloc un ghidon (tijă) subțire și înalt ca de trotinetă, cu mânere. Segway este ținut în picioare în echilibru static sau dinamic de către un computer și motoare electrice plasate discret sub platformă. Pentru a detecta aplecările ghidonului, prin care se dau comenzile, se folosesc senzori giroscopici. Aceștia livrează computerului poziția și viteza momentană. La rândul lui, computerul prelucrează continuu datele și calculează ce comenzi anume trebuie date motoarelor, în așa fel ca acestea să restabilească echilibrul în mod automat (fără intervenția utilizatorului). Sursa Wikipedia.org